Steroizii, otrava din spatele unui trup de zeu**

Steroizii, otrava din spatele unui trup de zeu**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În mai toate credințele și culturile omenirii se spune că totul are un preț. Uneori mai mic, alteori mai mare, dar întotdeauna nelipsit. Practicanții de body-building, care pot fi culturiști profesioniști sau indivizi amatori care “trag de fiare” mai mult sau mai puțin "după ureche", nu scapă nici ei neachitați pentru aspectul sculptural al trupurilor lor. Atunci când frumoasa reflexie pe care o arată oglinda este rezultatul multor ani de munca și exerciții, răbdare și respectare a regulilor, prețul pe care individul trebuie să îl plătească se rezumă de multe ori numai la cantitatea mare de timp petrecută în sala de forță pentru a ajunge la rezultatele remarcabile. Și poate unele probleme ale articulatiilor.

Atunci, însă, când musculatura dezvoltată excesiv, vine ca urmare a susținerii exercițiilor cu substanțe ingerate sau injectate, pentru mărirea masei musculare într-un mod accelerat și abundent, individul s-ar putea să aibă o mare surpriză la vremea “notei de plată” și să constate că rabatul de la munca grea nu a meritat.

Opinia medicilor nutriționiști în chestiunea steroizilor este tranșantă: cei mai mulți avertizează că persoanele care își administrează steroizi pentru acumularea de masă musculară, riscă să se confrunte cu impotență, calviție, creșterea pilozității pe față și pe corp, precum și cu întreruperea creșterii. În plus, asimilarea în organism a acestor compuși chimici poate crea dependență și, mai mult, poate destabiliza puternic sistemul imunitar.

“Mulți sportivi, amatori sau nu, utilizează steroizi anabolizanți, pentru a obține o dezvoltare mai rapidă și mai eficientă a mușchilor. Cele mai frecvente complicații pe care le poate experimenta un bărbat care folosește steroizi anabolizanți și care se văd sunt: micșorarea testiculelor, reducerea numărului de spermatozoizi, chelirea, dezvoltarea glandelor mamare, hipertrofia prostatică, creșterea părului pe față și corp”, atenționează dr. Șerban Damian, nutriționist sportiv, acreditat de Comitetul Olimpic International.

CITEȘTE INTEGRAL ARTICOLUL PE DESCOPERĂ‚.RO!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×